ciocoiésc, ~iáscă a [At: GHICA, S. 297 / Pl: ~ești / E: ciocoi2 +-esc] 1-10 De ciocoi2 (6-15). 11-20 Al ciocoiului2 (6-15). 21-30 Ca ciocoii2 (6-15). 31 (Fig) Slugarnic. 32 (Spc; iuz; îs) Scriere ~iască Scriere întrebuințată în birouri. 33-42 Specific ciocoilor2 (6-15).

CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc.

CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc.

CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. 1. De ciocoi, al ciocoilor. lașul de azi nu mai e un oraș al huzurului ciocoiesc. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 21/4. Partidul i-a învățat... să lovească În clica cea putredă, ciocoiască. VINTILĂ, O. 32. 2. Fig. Lingușitor, slugarnic.

ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști

ciocoiésc adj. m. (sil. -co-iesc), f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști

CIOCOIÉSC ~iáscă (~iéști) Care ține de ciocoi; propriu ciocoilor. [Sil. cio-co-iesc] /ciocoi + suf. ~esc

ciocoiesc a. 1. de ciocoiu; 2. josnic, slugarnic: apucături ciocoiești; 3. caligrafic (vorbind despre vechea scrisoare cirilică): slovă ciocoiască GHICA.

1) cĭocoĭésc, – ĭáscă adj. Iron. De cĭocoĭ.