cin1 sn [At: MOXA, 355/15 / V: ciun / Pl: ~uri / E: srb čun] (Îrg) 1 Vas mic pe Dunăre. 2 Luntre mică (pescărească) Si: cinac2. 3 Luntre primitivă, dintr-un trunchi de arbore scobit Si: cinac2. cin2 sn [At: CORESI, EV. 17/30 / Pl: ~uri / E: vsl цинъ] (Iuz) 1 Poziție socială (înaltă). 2 Categorie. 3 Rang. 4 Clasă. 5 Grad. 6 Tagmă. 7 (Pex) Fel. 8 Breaslă. 9 Corporație. 10 (Pex) Grup (organizat) 11 Ordin (preoțesc sau) călugăresc. 12 (Cer) Veșmânt (preoțesc sau) călugăresc. 13 Dregătorie. 14 (Pex) Slujbă. 15 (Pex) Funcție. 16 (Pex) Post. 17 Mulțime de oameni. 18 (Îlav) Din ~ până-n ~ De la un hotar la altul. CIN1, cinuri,
s. n. (
Înv.)
1. (În Evul Mediu) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială.
2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din
sl. cinŭ. CIN2, cinuri,
s. n. (
Înv. și
reg.) Luntre mică (pescărească). – Din
sb. čun. CIN1, cinuri,
s. n. (
Înv.)
1. (În societatea medievală) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială.
2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din
sl. cinŭ. CIN2, cinuri,
s. n. (
Înv. și
reg.) Luntre mică (pescărească). – Din
scr. čun. CIN1, cinuri,
s. n. (Învechit)
1. (În orînduirea feudală) Poziție socială înaltă.
V. rang. Nici lacom de avere, nici de cinuri, mulțămit cu cît avea, cu cît n-avea. CREANGĂ, A. 135. Boierii netezindu-și bărbile mari și tufoase, după rang și cin, striga. RUSSO, S. 17.
2. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă. Colegii mei de la teologie... Toți au pătruns în învățămîntul secundar, în cinul preoțesc și prin felurite alte servicii. GALACTION, O. I 24. Traiul tihnit al sfîntului său cin îl înzestrase cu un adevărat pîntece de egumen. HOGAȘ, DR. 246.
CIN2, cinuri,
s. n. (Rar) Luntre mică, barcă. Moșu-n cin dacă intra, Pe Dunăre se ducea. TEODORESCU, P. P. 569. Mult că nu mergea... Și mi-și întîlnea Un cin de alamă, De nu-i bagi de seamă, Cu vîsle d-argint, Cum n-am mai văzut. TEODORESCU, P. P. 645.
cin (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. cínuri
cin (ordin preoțesc, luntre) s. n., pl. cínuri CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ul preoțesc.) CIN s. (Olt.) pream. (~ul este o luntre mică.) CIN s. v. bandă, breaslă, buluc, ceată, cârd, corporație, demnitate, droaie, funcție, gloată, grămadă, grup, îndeletnicire, meserie, mulțime, ocupație, pâlc, post, poziție, profesiune, rang, serviciu, slujbă, stol, tagmă, treaptă. cin (cínuri), s. n. – Luntre, barcă.
Sb. čun (Cihac, II, 52). –
Der. cinac,
s. n. (barcă), din
sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.
cin (cínuri), s. n. –
1. Clasă, rang, categorie. –
2. Breaslă, corporație. –
3. Situație, poziție, funcție.
Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52);
Cf. mag. csin. –
Der. încinuit,
adj. (
înv., afiliat unei corporații sau unui ordin); cinovnic,
s. m. (funcționar, vînzător), din
rus. činovnik (
sec. XIX, astăzi rar).
CIN ~uri n. înv. Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară); stare socială; rang. /<sl. cinu cin n.
1. rang: nici lacom de avere, nici de cinuri CR.;
2. ordin, stare socială: cin boieresc, preoțesc [Slav. ČINŬ].
cin n.
1. od. luntre dintr’un singur trunchiu scobit;
2. astăzi, cutie de scânduri încleite spre a pluti pe Dunăre. [Slav. ČLŬNŬ].
1) cin n., pl. urĭ (vsl. činŭ, ordin, rang, činovĭhikŭ, oficial, činiti, a compune, a forma; rus. čin, rang, ung. csin, eleganță.
V. cinie 1, cinel 2, cinovnic, cislá, citesc, pricină, cinătuĭesc. Vechĭ. Rang, treaptă, stare socială. Tagmă, teapă.
2) cin (sud),
cĭun (Ban.) și
cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr’un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord
cĭobacă. V. oraniță. CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ preoțesc.) CIN s. (Olt.) pream. (~ este o luntre mică.) cin s. v. BANDĂ. BREASLĂ. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CORPORAȚIE. DEMNITATE. DROAIE. FUNCȚIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. ÎNDELETNICIRE. MESERIE. MULȚIME. OCUPAȚIE. PÎLC. POST. POZIȚIE. PROFESIUNE. RANG. SERVICIU. SLUJBĂ. STOL. TAGMĂ. TREAPTĂ.