ceaún sn [At: ALECSANDRI, P. III, 90 / P: cea-un / V: ceaón, ceón / Pl: ~e / E: tc ça(b)un] 1 Vas emisferic de fontă, cu două toarte unite printr-un mâner, în care țăranii (păstorii) fac mămăligă, sau alte mâncăruri, punând-o la foc pe pirostrii sau în crăcană. 2 Conținut al unui ceaun (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas mare în care la stână se fierb laptele, seul etc. Si: tuci, cazan, pârnaie, arămie, brăcaci. 5 Conținut al unui ceaun (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas în care erau puși banii îngropați. 8 Conținut al unui ceaun (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 (Zid; îf ceaon) Cumpănă orizontală, care seamănă cu un ceaun (1) răsturnat. 11 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 12 Melodie după care se execută ceaunul (11).

CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

CEAÚN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.)

CEAUN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.)