cardamá sf [At: (a. 1773) GCR II, 98/17 / V: cadalmá, ~ámă (Pl: ~me, cherdame) / Pl: ~~ale / E: ngr ϰάρδαμον] (Bot; reg) 1 (Șîs) ~-de-izvoare Năsturel (Nasturtium officinale). 2 (Îf ~amă) Drobușor (Isatis tinctoria). 3 (Șip) Creson (Lepidium sativum). 4 (Îc) ~-sălbatică Iarbă-lungă-de-lac (Cardaria de aba).

CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon.

CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon.

CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă mică, erbacee, cu tulpina tîrîtoare, ramificată și cu flori mici, albe; crește mai ales prin jurul izvoarelor, pîraielor și prin mlaștini. Frunză verde cardama. ALECSANDRI, P. P; 344.

CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Ngr. kardamon.

cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele

cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále

tei (arbore) s. m., pl. tei, art. téii

tei (fibră) s. n., pl. téie

CARDAMÁ s. v. năsturel.

CARDAMÁ s. v. drob, drobușor.

TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roșu; tei roșu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roșu pădureț; tei roșu pădureț v. tei roșu.

TEI s. v. moș.

TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuințate în medicină; fibră din scoarța acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.

cardamá (cardamále), s. f. – Plantă aromatică (Isatis tinctoria). Ngr. ϰάρδαμον „măcriș” (DAR), fără îndoială prin intermediul unui cuvînt tc. neindentificat.

CARDAMÁ ~le f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare și cu flori mici albe. /<ngr. kárdamon

TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarța brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimțate și cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescențe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roșiatic, cu coroana deasă și cu frunze cenușii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia

TEI2 téie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură și pomicultură). /<lat. tilia

cardamà f. plantă ce crește pe lângă izvoare și se mănâncă ca salată (Nasturtium). [Cf. gr. mod. KÁRDAMON].

CARDAMA s. (BOT.; Nasturtium officinale) năsturel, (reg.) bobîlnic, brîncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.

cardama s. v. DROB. DROBUȘOR.