brăcuít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~ e / E: brăcui] (Reg) 1 Selectat2. 2 Deteriorat.

brăcuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~~ uri / E: brăcui] (Reg) 1-4 Brăcuire (1-4).

BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.

BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.

BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. Care a devenit brac; din care au rămas bracurile; stricat, deteriorat, răvășit. Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari. EMINESCU, O. I 134.

BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiți, -te, adj. Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile; stricat, răvășit. – V. brăcui.

brăcuit a. 1. netrebnic: printre tomuri brăcuite așezat și el un brac EM.; 2. cu copacii tăiați: păduri brăcuite.