brumá [At: IORGA, S. D. XIII, 50 / Pzi: ~ ează / E: brumă + -a] 1 vi A cădea brumă. 2-3 vtr A (se) acoperi cu brumă sau cu ceva care seamănă cu bruma.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. Verde frunzuță... Cît o ninge ș-o brumează, Ea e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. ◊ Fig. Peste munții brumați de lună era o tăcere tare ca piatra, o tăcere pustie. DAN, U. 207.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. – Din brumă¹.

brumá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. brumeáză

brumá vb., ind. prez. 3 sg. brumeáză

A BRUMÁ ~eáză 1. intranz. rar A cădea brumă. 2. tranz. A acoperi cu brumă. /Din brumă

brumà v. a cădea sau a bate bruma.

bruméz v. intr. (d. brumă). Uzitat la pers. III: brumează, cade bruma: a brumat astă-noapte. V. tr. Acoper cu brumă: florile s’aŭ ofilit, că le-a brumat. – Și imbr- (ca v. tr.).