bântuí [At: (a. 1602), ap. HEM. 3210 / V: băn- / Pzi: bântui, (rar) -esc / E: mg bántani] 1-2 vti (Înv; mai ales d. oameni) A nu lăsa pe cineva în pace Si: a asupri, a prigoni. 3-4 vti (Înv; mai ales d. acțiunea unui spirit rău, un vis urât etc.) A întuneca mintea cuiva Si: a chinui, a tulbura. 5-6 (Rar; d. un miros neplăcut) A supăra. 7-8 vti (Înv; d. hoți, dușmani, monștri) A încălca un ținut (prin atacuri și năvăliri repetate) Si: a jefui. 9-10 vti (D. războaie, boli molipsitoare etc.) A da peste cineva Si: a face ravagii, a devasta. 11-12 vti (D. forțele naturii) A lovi repetat și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.) producând pagube. 13 vt (Îvr) A pune la încercare Si: a ispiti. 14 vt (Reg; în imprecații) A pedepsi. BÂNTUÍ, bấntui,
vb. IV.
1. Tranz. și
intranz. (Despre forțele naturii: la
pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. ♦
Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri; la
pers. 3) A pustii, a devasta, a face ravagii.
2. Tranz. (
Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (
Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate.
3. Intranz. și
tranz. (
Fam.) A cutreiera (
1). – Din
magh. bántani. BÂNTUÍ, bấntui,
vb. IV.
1. Tranz. și
intranz. (Despre forțele naturii: la
pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦
Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii.
2. Tranz. (
Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (
Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din
magh. bántani. BÎNTUÍ, bîntui,
vb. IV.
1. Intranz. (Despre, un element dezlănțuit al naturii, o epidemie, o pacoste, o nenorocire;
fig. despre griji, necazuri) A se abate, cu furie și pentru o durată (relativ) mare, aducînd pagube; a face ravagii. Visez ca vijeliile cumplite Ce-au bîntuit in aste părți... [copiii] să le-auză numai povestite. BENIUC, V. 17. După ce-a bîntuit cît i-a fost rînduiala, viscolul a stat. SADOVEANU, P. M. 180. Aflu din țară că p-acolo bîntuie ger strașnic. CARAGIALE, O. VII 112. ◊
Tranz. (Cu privire la locul sau persoana care pătimește) Cite alte vești de-acestea nu bîntuie bordeiele răchițencelor. CAMILAR, N. I 336. In toată domnia noastră griji multe ne-au bîntuit [zise împăratul Kira]. SADOVEANU, D. P. 164. Chelbea bîntuie plășile Răcăciunii, Gîrlele și Bilieștii. IONESCU, P. 178. Jălania și tristețea bîntuiau acuma casa popii. ȘEZ. IV 186 ◊
Fig. - Țăranul... cu un singur cuvînt... arată furtuna ce-i bîntuie sufletul. GHEREA, ST. CR. II 244. ◊
Refl. pas. Pe cînd Moldavia se bîntuia de războaie și de răscoale, [Alexandru cel Bun] zidi aproape de biserică și un turn de piatră. NEGRUZZI S.I 213.
2. Tranz. (Învechit; subiectul este o persoană, complementul arată o țară, un ținut) A pustii, a devasta; (complementul indică o colectivitate) a împila, a asupri, a oprima. [Alexandru-vodă] bîntuia cumplit țara cu asuprelile sale. ISPIRESCU, M. V. 4. În tot cursul verii [posturile turcești de la Rahova] ne zădărise... bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai... bîntui norodul. NEGRUZZI, S. I 151. (În basme și superstiții) Chimera... bintuia nouă țări împrejurul sălașului ei. ISPIRESCU, U. 121 După bucluc umbli, peste bucluc ai dat... Să te înveți tu de altă dată a mai bîntui oamenii, sarsailă spurcat ce ești. CREANGĂ, P. 306.
BÂNTUÍ, bấntui,
vb. IV.
1. Intranz. (Despre un element al naturii, o calamitate etc.;
fig. despre griji, necazuri; la
pers. 3) A se abate cu furie, aducând pagube, a face ravagii. ♦
Tranz. Viscolul bântuie satele.
2. Tranz. (
Înv., despre oameni) A pustii, a devasta;
fig. a asupri, a oprima. –
Magh. bántani. bântuí (a ~) vb.,
ind. prez. 3 bấntuie,
imperf. 3
sg. bântuiá;
conj. prez. 3 să bấntuie
bântuí vb., ind. prez. 1 sg. bântui, 3 sg. și pl. bântuie, imperf. 3 sg. bântuiá BÂNTUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi. bîntuí (-uiésc, ít), vb. –
1. A deranja, a supăra, a ofensa. –
2. A călca în picioare. –
3. A face stricăciuni.
Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în
sl. (
bg. bantuvam,
sb.,
cr.,
slov. bantovati,
rut. bantowati:
cf. Berneker 42), dar pare a proveni din
mag. Miklosich, Wander., 12, crede că
rut. provine din
rom. –
Der. bînșag,
s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială,
s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor,
adj. (devastator).
A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfășura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani bântuì v.
1. a face mare pagubă, a vătăma, a strica: piatra a bântuit rău bucatele;
2. a infesta: Turcii bântuiră țara;
3. a pustii: ciuma bântue orașul. [Ung. BÁNTANI].
bîntuĭ și -
ĭésc, a -
í v. tr. (ung. bántani; vsl. bantováti, bg. bantuvam). Vatăm, stric: grindina a bîntuit cerealele. Infestez: dușmaniĭ aŭ bîntŭit țara. Îs în acțiune vătămătoare: cĭuma bîntuĭe orașu. V. intr. Pe aicĭ bîntuĭe boala.
bîntui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.