autopastișá vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: -șéz / E: auto1- + pastișa] A-și copia propriile procedee artistice.

AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto1- + pastișa.

AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A copia genul sau procedeele artistice folosite în lucrări proprii. [Pr.: a-u-] – Auto1- + pastișă.

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișá vb. (sil. a-u-) → pastișa

AUTOPASTIȘÁ vb. I. refl. (Despre scriitori) A-și copia procedeele artistice proprii. [Et. incertă].

AUTOPASTIȘÁ vb. refl. (despre scriitori) a-și imita procedeele artistice proprii. (< auto1- + pastișa)

autopastișá vb. refl. I A-și copia procedeele (artistice) proprii ◊ „E oare firesc ca un foarte tânăr poet (evident talentat) să se autopastișeze?” Gaz. lit. 19 I 61 p. 2. ◊ „Tânărul critic conchide că ceea ce ar caracteriza poezia actuală ar fi «autopastișa»: «Ceea ce era spontan, la un moment dat [...] a devenit normă, șablon. [...] Poezia se autopastișează».” R.lit. 7 II 74 p. 13 (din auto1- + pastișa; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 132; DEX; DN3)