atestáre sf [At: (sec. XIX) URICARIUL X, 375 / Pl: ~tări / E: atesta] 1 Confirmare. 2 Depunere a unei mărturii Si: atestat¹ (2), atestăluire (2), atestăluit¹. 3 Dovedire a existenței unui obiect Si: atestat¹ (3), atestăluire (3), atestăluit¹. 4 Apariție într-un text Si: atestat¹ (4), atestăluire (4), atestăluit¹ (4). 5 Confirmare a cuiva într-o anumită funcție sau calitate Si: atestat¹ (5), atestăluire, atestăluit¹ (5).

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie scrisă sau orală, dovadă; confirmare.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă.

atestáre s. f., g.-d. art. atestắrii; pl. atestắri

atestáre s. f., g.-d. art. atestării; pl. atestări

ATESTÁRE s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă.

ATESTÁRE s.f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă. ♦ Prezență a unui cuvânt într-un text scris, mărturie a existenței sale în limbă. [<atesta].

ATESTARE s. 1. adeverire, arătare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 2. (concr.) dovadă, mărturie, probă. (Iată o ~ pentru cele arătate.)