ARĂTÁ, arắt, vb. I.
1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊
Expr. (
Refl.)
A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic.
2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊
Expr. A arăta (cuiva)
ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc.
A arăta (pe cineva)
cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl disprețuiește pentru faptele sale. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele.
3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊
Expr. (
Fam.)
Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva.
4. Tranz. și
refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦
Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦
Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊
Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). –
Lat. *arrectare. arătá (-t, -át), vb. –
1. A indica, a semnala. –
2. A prezenta, a înfățișa. –
3. A părea, a avea aspectul. –
4. A da de înțeles. –
5. (
Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construiește cu dat.). –
6. A expune, a explica. –
7. A explica, a face lecții, a ajuta la pregătirea temelor școlare. –
8. A corecta, a îndrepta; a învăța minte. –
Var. (
Trans. de
S.)
areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca
fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă
je suis bien renseigné. Și
a- poate fi
lat. sau
rom. Etimonul
rătus, în forma *
arrătāre, fusese indicat de Candrea,
Rom., XXXI, 301, și
Éléments, 72 și 91, respins de Pușcariu 108, și abandonat de Candrea, în
GS, III, 423, care a sugerat
lat. *
ad reiterāre, redus la *
arretrāre și disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicații sînt insuficiente:
lat. *
arrectāre, de la
rectus (Cihac, I, 82; Weigand,
Jb, II, 221-3; DAR); se lovește de dificultăți fonetice;
lat. *
elatāre (Meyer-Lübke,
ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Pușcariu,
Lat. ti, 10), după Pușcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica
lat. *
ad reputare, care nu pare posibil. Pascu,
Beiträge, 9, presupune un *
erettare, de la
erectus, care este fără sens; iar Giuglea,
Dacor., IV, 379, pleacă de la
gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicație prea forțată.
Der. arătanie, s. f. (monstru, stafie);
arătare, s. f. (demonstrație; dovadă, probă; stafie);
arătător, adj. (indicator);
arătător, s. n. (deget cu care se arată; ac de ceas);
arătătură, s. f. (indicație; semnal, semn; monstru, stafie);
arătos, adj.;
arătoșenie, s. f. (frumusețe).