alvanít, ~ă smf a [At: SADOVEANU, Z. C. 267 / Pl: ~iți, ~e / E: ngr αλβανίτις] 1-2 (Gnu; înv) Albanez.

arvanít, ~ă [At: CARAGIALE, ap. CADE / V: alv- / Pl: ~iți, ~e / E: ngr αρβανίτις] (Înv) 1 smf Albanez. 2 sm Arnăut.

ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit.

ARVANÍT, -Ă, arvaniți, -te, s. m. și f., adj. (Înv.) Albanez. [Var.: alvanit, -ă s. m. și f., adj.] – Din ngr. arvanítis.

ALVANÍT, -Ă, s. m. și f., adj. v. arvanit.

ARVANÍT, -Ă, arvaniți, -te, s. m. și f., adj. (Înv.) Albanez. [Var.: alvanít, -ă s. m. și f., adj.] – Din ngr. arvanítis.

ALVANÍT, -Ă s. m. și f. v. arvanit.

ARVANÍT, arvaniți, s. m. (Învechit) Albanez. Știu destule limbi străine, încai despre a rumînească pot zice, fără să mă laud, că o știu cu temei, măcar că de viță sînt arvanit. CARAGIALE, O. III 31. – Variantă: alvanít, -ă (SADOVEANU, Z. C. 267) s. m. și f.

ALVANÍT, -Ă, s. m. și f., adj. v. arvanit.

ARVANÍT, -Ă, arvaniți, -te, s. m. și f., adj. (Înv.) Albanez. [Var.: alvanít, -ă s. m. și f., adj.] – Ngr. arvanites.

arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte

arvanít s. m., adj. m., pl. arvaníți; f. sg. arvanítă, pl. arvaníte

ARVANÍT s. v. schipetar.

ARVANÍT s., adj. v. albanez.

Albanezi m. pl. popor de neam trac, numiți de ei înșiși Skipetari, de Greci Arvaniți și de Turci Arnăuți sunt în număr de aproape 2 mil., împărțiți în două ramuri: TOSKI la S. și GHEGI la N.

arvanít, -ă s. (ngr.) Car. Arnăut.

arvanit s. v. SCHIPETAR.

arvanit s., adj. v. ALBANEZ.