anoním, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 7 / Pl: ~i, ~e / E: fr anonyme, lat anonimus] 1-2 smf, a (Persoană) al cărui nume nu este cunoscut. 3-4 smf, a (Persoană) care își ascunde numele. 5 a (D. o operă) Al cărui autor nu este cunoscut. 6 sf Scrisoare nesemnată. 7 a (Fig) Care rămâne necunoscut. 8 a (Fig) Fără personalitate. 9 a (Îs) Societate -ă (pe acțiuni) întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asocierea capitalului mai multor acționari.

ANONÍM, -Ă, anonimi, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu nume necunoscut, (persoană) care-și tăinuiește numele. 2. Adj. (Despre un text, o operă) Al cărui autor nu este cunoscut. ◊ Societate anonimă pe acțiuni v. societate. 3. S. f. Scrisoare nesemnată. 4. Adj. Fig. Care rămâne neștiut, necunoscut; fără personalitate. – Din fr. anonyme, lat. anonymus.

ANONÍM, -Ă, anonimi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu nume necunoscut, (persoană) care-și tăinuiește numele. 2. Adj. (despre un text, o operă) Al cărui autor nu este cunoscut. 3. S. f. Scrisoare nesemnată. 4. Adj. Fig. Care rămâne neștiut, necunoscut; fără personalitate. ♦ Societate (anonimă) pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară capitalistă, formată prin asocierea capitalului mai multor acționari. – Din fr. anonyme, lat. anonymus.

ANONÍM, -Ă, anonimi, -e, adj. 1. (Despre persoane, în special despre scriitori sau artiști) Care nu-și dă pe față numele, al cărui nume rămîne necunoscut; (despre un text scris sau o operă artistică) fără nume de autor. Operă anonimă. ◊ [Aceste versuri] colindă satele și sînt mereu și mereu îmbogățite de alți și alți cîntăreți anonimi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2577. Cronicile din veacul al XVII-lea ce avem sînt în număr de șase: a lui Teodosie... a lui Constantin Căpitanu și alte patru anonime. BĂLCESCU, O. I 64. ♦ (Substantivat, f.) Scrisoare nesemnată. Rînjind, compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. ♦ Societate anonimă = societate reprezentînd principala formă de organizare a întreprinderilor capitaliste, alcătuită prin asocierea mai multor acționari care în principiu au dreptul la o cotă-parte din venitul societății corespunzînd acțiunilor pe care le posedă. 2. Fig. Neștiut, necunoscut. [Șuvoaiele] toate i se supun [Oltului], intrînd anonime în torentul lui. BOGZA, C. O. 96.

ANONÍM, -Ă, anonimi, -e, adj. (Despre persoane) Care nu-și dă pe față numele; al cărui nume rămâne necunoscut; (despre un text) fără nume de autor. ♦ (Substantivat, f.) Scrisoare nesemnată. ♦ Fig. Neștiut, necunoscut. ♦ Societate anonimă = societate reprezentând principala formă de organizare a întreprinderilor capitaliste, alcătuită prin asocierea mai multor acționari. – Fr. anonyme (lat. lit. anonymus).

!anoním (a-no-/an-o-) adj. m., s. m., pl. anoními; adj. f., s. f. anonímă, pl. anoníme

anoním adj. m., s. m., pl. anoními; f. sg. anonímă, pl. anoníme

ANONÍM adj. 1. necunoscut, neidentificat, neștiut. (Autor ~.) 2. nesemnat. (Lucrare ~.)

Anonim ≠ cunoscut, iscălit

ANONÍM, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care nu-și indică numele; fără nume, al cărui nume este necunoscut; (text, operă de artă) al cărui autor nu este cunoscut. ◊ Societate anonimă = întreprindere capitalistă formată prin asocierea mai multor acționari. ♦ (Fig.) Neștiut, necunoscut. // s.f. Scrisoare nesemnată. [< fr. anonyme, cf. lat. anonymus, gr. anonymos < an – fără, onoma – nume].

ANONÍM, -Ă I. adj., s. m. f. (cel) care nu-și indică numele; fără nume. II. adj. 1. (despre un text, o operă) cu autor necunoscut. 2. societate ~ă = întreprindere capitalistă prin asocierea mai multor acționari. 3. (fig.) neștiut, necunoscut; lipsit de personalitate, obscur. III. s. f. scrisoare nesemnată. (< fr. anonyme, lat. anonymus)

ANONÍM ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu-și indică numele; al cărui nume rămâne necunoscut. 2) (despre opere, texte) Al cărui autor nu este cunoscut. ◊ Societate (anonimă) pe acțiuni întreprindere formată prin asocierea mai multor acționari. /<fr. anonyme, lat. anonymus

ANONÍMĂ ~e f. Scrisoare fără semnătură. /<fr. anonyme, lat. anonymus

anonim a. fără nume sau cu nume necunoscut: pamflet anonim. ║ n. anonimat: păstrează anonimul.

*anoním, -ă adj. (vgr. anónymos, d. an-, fără, și ónyma, ónoma, nume. V. onomastic, pseŭdonim). Care nu poartă numele autoruluĭ: scriere anonimă. Care-și ascunde numele: denunțător anonim. Subst. Persoană care-și ascunde numele: un anonim. Fig. Iron. Un ilustru necunoscut. Com. Societate anonimă, fără nume social (fără numele acționarilor, cu acțiunĭ de obiceĭ la purtător și transmisibile fără amestecu administratorilor, ĭar asociațiĭ răspunzătorĭ numaĭ pentru sumele vărsate de eĭ). Adv. Fără iscălitură: a scrie anonim.

ANONIM adj. 1. necunoscut, neidentificat, neștiut. (Autor ~.) 2. nesemnat. (Lucrare ~.)

ANONIMUL BRÎNCOVENESC (Istoria Țării Românești de la oct. 1688 pînă la mart. 1717), cronică atribuită lui Radu Popescu sau Teodor Corbea. Relatează îndeosebi evenimentele din timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu.

CRONICA ANONIMĂ A BRAȘOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMÂNILOR DIN ȘCHEI, cronică înmănunchind, fără un plan definit, știri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 și c. 1790.

CRONICA ANONIMĂ RACOVIȚEANĂ, cronica a doi autori anonimi care continuă letopisețul lui Miron Costin, relatînd evenimente din istoria Moldovei, cuprinse între anii 1661 și 1729. Partea a doua a cronicii, care începe cu 1705, are în centru domniile lui Mihai Racoviță, pe care-l prezintă în mod favorabil.

LETOPISEȚ ANONIM AL MOLDOVEI (1733-1774), cronică alcătuită în Moldova, în a doua jumătate a sec. 18, cu titlul „Letopisețul Țărei Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat”. Atribuită o vreme, în mod eronat, lui Enache Kogălniceanu, care a fost de fapt numai copistul ei. Prezintă perioada de declin feudal și de apogeu a fanarioților în Țările Române, încheindu-se cu descrierea evenimentelor din timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774.

LETOPISEȚUL ANONIM AL ȚĂRII MOLDOVEI (1661-1704), cronică scrisă în jurul anului 1712 și intitulată „Letopisețul Țărei Moldovei de la Ștefan sin Vasile Vodă, de unde este părăsit de Miron Costin logofătul”. Cunoscută și sub denumirea de Pseudo-Nicolae Costin. Autorul, care pare atașat de familia Cantemireștilor, expune detașat evenimentele interne, insistând asupra stării grele a poporului menționând, uneori, chiar unele evenimente externe. Cronica se termină cu prezentarea celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviță.