admiráre sf [At: MACEDONSKI, 0.198 / Pl: ~rări / E: admira] (Înv) Admirație.

ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira.

ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira.

ADMIRÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a admira și rezultatul ei; admirație. C-o admirare prefăcută sau c-un adînc entuziasm, Zadarnic ziceți, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare. MACEDONSKI, O. I 98.

ADMIRÁRE s. f. (Rar.) Admirație. – V. admira.

admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii

admiráre s. f., g.-d. art. admirării; pl. admirări

*admirațiúne f. (lat. admirátio, -ónis). Acțiunea de a admira. – Și -ație și -are.