ȚIGNÁL, țignale, s. n. Signal. Un țignal ascuțit ca un nechezat de mînz. SEBASTIAN, T. 188.

țignál (pop., fam.) s. n., pl. țignále

țignál s. n., pl. țignále

ȚIGNÁL s. v. fluierătură.

țignál (-le), s. n. – Fluierătură, mai ales a gardienilor. Fr. signal, germ. Signal, asimilate rădăcinii expresive țic-, cf. țiclete.

țignál n., pl. e (rus. signál, d. fr. signal, semnal. P. ț, cp. cu țarcă, țarțam). Pop. Semnal dat din șuĭerătoare, cum obișnuĭesc gardieniĭ de stradă. Șuĭerătoare cu care se dă semnale.

țignal s. v. FLUIERĂTURĂ.

a da țignale expr. (deț.) a face un apropo.

a trage țignale expr. (deț.) a face un apropo.