ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.

ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.

ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. De țigan, care aparține țiganilor, referitor la țigani; rudăresc.

țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști

țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști

ȚIGĂNÉSC adj. (rar) țigan.

ȚIGĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de țigani; propriu țiganilor. Port ~. /țigan + suf. ~esc

țigănesc a. ce ține de țigani: limba țigănească. V. papagal și pește. ║ adv. țigănește, ca țiganii: înjură țigănește.

1) țigănésc, -eáscă adj. De Țigan: limba țigănească. Fig. Ordinar, vulgar, trivial: purtare țigănească. Papagal țigănesc. (Iron.) cĭoară.

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

țigăneasca v. luncanul.

roată țigănească expr. sistem de întrajutorare bănească practicată de un grup de salariați la locul de muncă, sub forma unei colecte bănești distribuite lunar, pe rând, participanților la sistem.