ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A adăposti, a închide vitele, oile într-un țarc (1). 2. P. gener. A împrejmui, a îngrădi. – Țarc + suf. -ui.

țărcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărcuiésc, imperf. 3 sg. țărcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țărcuiáscă

ȚĂRCUÍ vb. v. împrejmui, închide, înconjura, îngrădi.

A ȚĂRCUÍ ~iésc tranz. 1) (vite, oi etc.) A închide într-un țarc. 2) A prevedea cu un țarc (de jur împrejur); a îngrădi. /țarc + suf. ~ui