ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. A mări de o mie de ori; p. ext. a mări foarte mult, a face să fie mult mai mare sau mai numeros.

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

înmií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc, imperf. 3 sg. înmiá; conj. prez. 3 sg. și pl. înmiáscă; ger. înmiínd

A ÎNMIÍ ~ésc tranz. A face să se înmiască. /în + mie

A SE ÎNMIÍ se ~éște intranz. A se mări de o mie (sau de mai multe mii) de ori. /în + mie

înmiésc v. tr. Fac de o mie de orĭ maĭ mare. – Și îmiesc.