ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se)îngrețoșa; aversiune puternică, greață, scîrbă, dezgust. Nu știu cum putui să te ascult, fără să mor de rușine și de îngrețoșare. NEGRUZZI, S. III 187.

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșării

ÎNGREȚOȘÁRE s. 1. v. dezgustare. 2. v. dezgust.

îngrețoșáre s.f. (pop., înv.) 1. greață, dezgust. 2. ocară.

îngrețoșare f. fig. ocară: cuvinte de ingrețoșare PANN.

ÎNGREȚOȘARE s. 1. dezgustare, scîrbire. (~ cuiva de cele văzute.) 2. aversiune, dezgust, greață, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins.)