ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitór, -oáre s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitór, -oáre s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care se opune, adversar. (Atestat în forma împrotivitor) Adevărul era văzut și pipăit și împrotivitorii învinși și rușinați. NEGRUZZI, S. I 267. – Variantă: (învechit) împrotivitór, -oáre s. m. și f.

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. împotrivitor.

împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre

împotrivitór s. m., adj. m. (sil. -tri-) pl. împotrivitóri; f. sg. împotrivitoáre, g.-d. art. împotrivitoárei, pl. împotrivitoáre

ÎMPOTRIVITÓR s. v. adversar, concurent, rival.

împotrivitor s. v. ADVERSAR. CONCURENT. RIVAL.