ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. 1. Îngîmfare, mîndrie nejustificată; vanitate, aroganță, orgoliu. De ce să ne grăbim? – Ar putea să dea impresia de înfumurare. BARANGA, I. 170. 2. (Rar, poetic) Lucire, sclipire slabă. Înfumurarea alburie a zorilor pătrunse văzduhul. SADOVEANU, O. VI 20.

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

ÎNFUMURÁRE s. v. îngâmfare.

Înfumurare ≠ modestie, simplețe, simplicitate, simplitate

înfumurare f. mândrie deșartă.

înfumuráre f. Fudulie, încîntare de persoana ta.

ÎNFUMURARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țautoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)