Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru încolăcire

ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a se încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încercuire. Oameni vitregi, cu inimile sterpe, Legați de cîrma țerii cu-ncolăciri de șerpe, Voi, care-ați stat departe de foc și de dureri. ALECSANDRI, P. A. 222.
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăcíre s. f., g.-d, art. încolăcírii; pl. încolăcíri
ÎNCOLĂCÍRE s. 1. înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ șarpelui în jurul...) 2. v. încovrigare.
ÎNCOLĂCIRE s. 1. înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ șarpelui în jurul...) 2. încîrligare, încovoiere, încovrigare, îndoire. (~ cozii unui cîine.)

încolăcire dex online | sinonim

încolăcire definitie

Intrare: încolăcire
încolăcire substantiv feminin