ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvîrși ceva în numele altcuiva; reprezentant, mandatar.

împuternicít s. m., pl. împuternicíți

ÎMPUTERNICÍT s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

ÎMPUTERNICÍT ~ți m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat; mandatar. /v. a împuternici

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar.

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.

ÎMPUTERNICIT s. 1. delegat, emisar, mesager, reprezentant, sol, trimis, (prin Transilv.) mînat, (înv.) misit, rugător, solitor. (~ al unui stat străin.) 2. mandatar, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 3. mandatar, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)