Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 937372:

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt și ascuțit la un capăt, care se înfige în pămînt și servește pentru a se fixa sau a se lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie. Inginerii tîrau lanțuri și băteau țăruși. C. PETRESCU, R. DR. 184. Toată averea-i era o coșniță, o manta, niște hîrburi și un pat de scînduri făcut pe țăruși bătuți în pămînt. DUNĂREANU, N. 16. Luai șaua și desagii din spetele Pisicuții și o priponii de un țăruș. HOGAȘ, M. N. 66. Chiajna... adăsta pe boierii moldoveni într-un falnic cort rotat de covor alb, cusut cu fir și legat jur împrejur cu țăruși poleiți. ODOBESCU, S. I 173. ◊ Expr. (Popular) A i se strînge (cuiva) funia de țăruș = a i se apropia (cuiva) sfîrșitul vieții, a îmbătrîni. – Variantă: țărúșă (RUSSO, S. 93, TEODORESCU, P. P. 477) s. f.

țăruș dex online | sinonim

țăruș definitie