ȚĂCĂNÍT1, țăcănituri, s. n. Zgomot repetat, provocat de un lucru care țăcănește; țăcăneală. O clipă... nu mai auzi țăcănitul pendulei. DUMITRIU, N. 52. Zvonul necurmat de fierării pare a crește, într-un freamăt grozav și într-un țăcănit monoton și asurzitor. SADOVEANU, O. VI 374. Țăcănitul aparatului telegrafic a recomandat încă o dată răbdare. C. PETRESCU, A. 277.