ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură.

ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tură.

ȚÎRLÎITÚRĂ, țîrlîituri, s. f. Cîntare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. (Atestat în forma țurluitură) A început... a-l mustra... cum de el, om bătrîn... și să-l cuprindă așa jocul cînd aude o țurluitură de fluier. SBIERA, P. 9. – Variantă: țurluitúră s. f.

ȚURLUITÚRĂ s. f. v. țîrlîitură.

țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri

țârlâitúră s. f. (sil. -lâ-i), g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri

țărlăitură f. cântec monoton: țărlăituri țigănești AL.

țîrlîitúră f., pl. ĭ (d. țîrlîĭ). Șuĭerătură tremurătoare (a păsărelelor). Iron. Cîntec țîrîit și urît: țîrlîiturĭ nemțeștĭ (Al.).