ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță.

ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță.

ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; porție de țuică (cît încape într-un pahar). Nu te vede omul la cafenea sau la o grădină, sau la bodegă. Să mai iei o țuiculiță. Să mai schimbi o vorbă. SEBASTIAN, T. 196.

țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe

țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe

ȚUICULÍȚĂ s. țuicușoară, (pop.) țuiculeană. (Bea o ~.)

ȚUICULIȚĂ s. țuicușoară, (pop.) țuiculeană. (Bea o ~.)