ȚIPẮU, țipăi, s. m. (Transilv.; uneori determinat prin «de pîine») Pîine mică (din făină de grîu). Putem sta pînă voi mînca un țipău de pîne? RETEGANUL, P. III 47. Decît țipău și cu unt Și să-l mînci c-un om urît, Mai bine mălai zguros Și să-l mînci c-un om frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. – Variantă: țipói (MARIAN, NU. 670, ȘEZ. V 144) s. m.

ȚIPÓI s. m. v. țipău.

ȚIPÓI s. m. v. țipău.

!țipắu (reg.) s. m., art. țipắul; pl. țipắi

țipău s. n., art. țipăul; pl. țipăie

țipắu (-áie), s. n. – Corn, chiflă. – Var. tipou, țipoi. Mag. cipó (Tiktin; Gáldi, Dict., 166). – În Trans. de N.

țipắu, țipắi, s.m. (reg.) pâine mică, franzelă; cozonac.

țipói s.m. (reg.) ardei iute; țipar.

țipắŭ n., pl. ăĭe (ung. cipó). Trans. Franzeluță.