ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care locuia într-un anumit ținut (II 1). – Ținut + suf. -aș.

ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care locuia într-un anumit ținut (II 1). – Ținut + suf. -aș.

ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Mold.) Persoană care locuiește într-un anumit ținut¹ (1). Caut să cîștig dragostea ținutașilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. ALECSANDRI, T. 575. Cetit-au vreodată... pe Dănilă Prepeleac... ca să vadă... cum vorbesc și să mișcă ținutașii din Neamț? ȘEZ. VI 129.

ținutáșă (înv.) s. f., art. ținutáșa, g.-d. art. ținutáșei; pl. ținutáșe

ținutáșă s. f., art. ținutáșa, g.-d. art. ținutáșei; pl. ținutáșe

ȚINUTÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. înv. Persoană care locuiește într-un ținut. /ținut + suf. ~aș