ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care locuia într-un anumit ținut (II 1). – Ținut + suf. -aș.

ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care locuia într-un anumit ținut (II 1). – Ținut + suf. -aș.

ȚINUTÁȘ, -Ă, ținutași, -e, s. m. și f. (Mold.) Persoană care locuiește într-un anumit ținut1 (1). Caut să cîștig dragostea ținutașilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. ALECSANDRI, T. 575. Cetit-au vreodată... pe Dănilă Prepeleac... ca să vadă... cum vorbesc și să mișcă ținutașii din Neamț? ȘEZ. VI 129.

ținutáș (înv.) s. m., pl. ținutáși

ținutáș s. m., pl. ținutáși

ȚINUTÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. înv. Persoană care locuiește într-un ținut. /ținut + suf. ~aș

ținutaș a. și m. Mold. locuitor de ținut: prefect de ținutași necunoscut AL.

ținutáș m. (d. ținut). Locuitor dintr’un ținut.