ȚINTÁT, -Ă, țintați, -te, adj. 1. Împodobit cu ținte (I 1); țintuit. Hangiul, într-un cămeșoi mare pînă la glezne, făcea semne felurite c-o ghioagă țintată. SADOVEANU, O. VII 29. Vaci cu lapte, Fără curele țintate! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. 2. Fig. (Despre animale, mai ales despre cai și vite; de obicei determinat prin «în frunte») Care are o pată albă în frunte. Avea și el o păreche de boi... țintați în frunte. CREANGĂ, O. A. 146. Am pe un munte Oi mii și sute, Toate sînt țintate-n frunte (Nuielele). GOROVEI, C. 247. Boi, bourei, În coadă cudălbei, În frunte țintați, în coarne-nfierați. ALECSANDRI, P. P. 102.