ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș.

ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș.

ȚIGLÍȘ s. n. v. țîhliș.

ȚIHLÍȘ s. n. v. țîhliș.

ȚÎHLÍȘ, țîhlișuri, s. n. Tufiș des. Granguri galbeni, speriați, se săltau din țihlișuri; se auzea mai încolo frîntura lor de cîntec fluierat. SADOVEANU, N. P. 22. Mierle... tresăreau spăriate din țihlișuri. id. O. I 299. – Variante: țihlíș (POPA, V. 68), țiglíș (I. CR. I 134) s. n.

țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri

țâhlíș s. n. (sil. -hliș), pl. țâhlíșuri

țihliș n. Buc. stufiș. [Cf. sihlă].

sihlíș n., pl. urĭ. Loc acoperit de sihlă. – Și ți-, mold. sî- și țî-. V. tihlăriș.

țíhlă, țihlíș, V. sihl-.

țî́hlă, țî́hliș, V. sihl-.