țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s’a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s’a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu ram și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.^[1]