ȚOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee.

ȚOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee.

ȚOC1 interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul sărutatului și al suptului. Ea se pleacă să te ridice și tu «țoc, țoc». DAVIDOGLU, O. 49. Se repede la dînsa ș-o sărută, țoc, țoc! SADOVEANU, la TDRG. Eu sînt gata să fac semne și minuni pentru dragostea ta, ah! (țoc, și iar îl sărută). GORJAN, H. I 70.

ȚOC2, țocuri, s. n. Scaun special pe care se așază pieptenele de dărăcit. S-au pus la cină. Fata sta la țoc. COȘBUC, P. I 249.

țoc1/țoc-țóc (fam.) interj.

țoc2 (reg.) s. n., pl. țócuri

țoc-țóc v. țoc1

țoc/țoc-țóc interj.

țoc s. n., pl. țócuri

ȚOC s. v. gură, sărut, sărutare.

țoc interj. – Imită zgomotul unui sărut. – Var. Trans. țuc. Creație expresivă. – Der. țocăi, vb. (a săruta; a suge); țuca, vb. (Trans., a săruta), cf. ALR, I, 99; țugsui, vb. (a suge; a bea), cuvînt rar, folosit de Ispirescu, pare contaminat cu țuguia (după Candrea, legat de bg. cukam „a bea”).

ȚOC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs în timpul sărutului sau al suptului). /Onomat.

țoc! int. imită sgomotul sărutatului repede sau al suptului pruncilor. [Onomatopee].

țoc, interj. care arată zgomotu buzelor cînd apucă țîța saŭ zgomotu sărutăriĭ; interj. cu care se cheamă porciĭ.

țoc/țoc-țóc interj.

țoc s. v. GURĂ. SĂRUT. SĂRUTARE.

ȚOC, b. (Ard); Țoculești, mold.; -escu, act.

țoc! interj. cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut