ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime.

ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime.

ȘORECĂRÍME s. f. v. șoricărime.

ȘORICĂRÍME s. f. Mulțime de șoareci, șoricărie. Mița o lași în bordei, ca să mai împuțineze șoricărimea. SADOVEANU, P. M. 242. S-ar fi ridicat cu fel de fel de pretenții toată șoricărimea. HOGAȘ, DR. II 184. – Variantă: șorecăríme s. f.

șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii

șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii

ȘORICĂRÍME s. (ZOOL.) șoricărie, (rar) șoricime.

ȘORICĂRÍME f. Mulțime de șoareci. /șoarece + suf. ~ărime

ȘORICĂRIME s. (ZOOL.) șoricărie, (rar) șoricime.