ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum sau ale unei linii șerpuite; sinuozitate, cotitură. Barcazul porni ocolind țărmul, ținîndu-se la cîțiva pași de șerpuiturile sale și de trunchiurile scorburoase de sălcii înecate. DUMITRIU, N. 287. Veneau din depărtați codri corbii, milioane de corbi, înșirîndu-se pe toate șerpuiturile drumului. CAMILAR, N. I 222.

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuitúră s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

ȘERPUITÚRĂ s. 1. v. cotitură. 2. v. meandru.

ȘERPUITÚRĂ ~i f. Loc de cotitură a unui drum sau a unui curs de apă; sinuozitate; curbură. [Sil. -pu-i-] /a șerpui + suf. ~tură

ȘERPUITURĂ s. 1. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. cot, cotitură, meandru, sinuozitate, (reg.) taolă. (~ a unei ape.)