ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjură din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care învăluie, înfășoară, învelește, acoperă; p. ext. care ocrotește, ocrotitor; blînd, domol. La glasul acela învăluitor al sfințitului Amfilohie, comisul Simion își simți inima bătînd. SADOVEANU, F. J. 344. Nu doresc altceva decît iubirea ta lîngă mine... învăluitoare. CAMIL PETRESCU, T. II 271. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. REBREANU, R. I 181. 2. (Mil.) Care acționează asupra flancului și spatelui inamic; care înconjură, împresoară. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II 175. – Pronunțat: -lu-i-.

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

învăluitór adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ÎNVĂLUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care învăluie. 2) mil. Care înconjoară pe inamic din toate părțile. /a învălui + suf. ~tor