ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni vechi, a se deteriora, a se uza. Hainele mi s-au învechit. ▭ Lucrurile frumoase nu se-nvechesc niciodată. CARAGIALE, O. III 264. ♦ (Despre materiale) A-și schimba în mod lent proprietățile caracteristice; a îmbătrîni (2). 2. A ieși din actualitate, a nu mai corespunde. Poezia lui Eminescu nu se va învechi niciodată. 3. A ieși din uz, a nu se mai folosi. Multe expresii curente se învechesc cu timpul. 4. (Despre vin) A deveni vechi, dobîndind o calitate superioară. Întrebînd pre un localnic de ce nu au vin vechi, el îmi răspunse că: ei n-au obicei să-l lase să se învechească. NEGRUZZI, S. I 315.

ÎNVECHÍRE, învechiri, s. f. Acțiunea de a se învechi. 1. Deteriorare, uzare. 2. Ieșire din uz, din actualitate. 3. Rămînere în urmă.

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

învechí vb., ind. prez. 3 sg. învechéște, 3 pl. învechésc, imperf. 3 sg. învecheá; conj. prez. 3 sg. și pl. învecheáscă

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ÎNVECHÍ vb. 1. v. deteriora. 2. a se demoda, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)

ÎNVECHÍ vb. v. îmbătrâni, trece, veșteji.

ÎNVECHÍRE s. 1. v. deteriorare. 2. demodare, perimare. (~ unor practici.)

A (se) învechi ≠ a (se) înnoi

A ÎNVECHÍ ~ésc tranz. A face să se învechească. /în + vechi

A SE ÎNVECHÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) A-și pierde calitățile inițiale prin trecerea timpului; a deveni vechi. 2) A nu mai corespunde epocii sau modei; a ieși din uz; a se demoda. 3) (despre vin) A căpăta calități deosebite prin păstrare îndelungată. /în + vechi

învechí v. 1. a se face vechiu, a se uza; 2. a ieși din uz.

învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s’aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s’a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc.

ÎNVECHI vb. 1. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) uza, (Mold.) a (se) hrentui, (fam.) a (se) hîrbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi. (Mobila s-a ~.) 2. a se demoda, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)

învechi vb. v. ÎMBĂTRÎNI. TRECE. VEȘTEJI.

ÎNVECHIRE s. 1. degradare, deteriorare, stricare, uzare, (înv.) degradație. (~ mobilei.) 2. demodare, perimare. (~ unor practici.)