însăjetá, însăjetez, vb. tranz. – (înv.; mag.) A fermeca pe cineva prin străpungerea cu o săgeată (vrăjită): „M-ar fi putut însăjeta, să-mi ia graiul...” (Bilțiu, 1999: 328). – Din în- + săgeată (< lat. sagitta) (MDA).

însăjetá, însăjetez, vb. tranz. – (mag.) A fermeca pe cineva prin străpungerea cu o săgeată (vrăjită): „M-ar fi putut însăjeta, să-mi ia graiul...” (Bilțiu 1999: 328). – În- + săgeată (< lat. sagitta).