ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Tînăr însurat de curînd; (la pl.) soți tineri, căsătoriți de curînd. Încheie socotelile și își dau seama ce avere au însurățeii. STANCU, D. 184. Vă feriți, iubiții mei Însurăței Și holtei, De rămășag cu femei. ALECSANDRI, T. 320. Însurățeii trăiau așa de bine. ȘEZ. VI 15. ◊ (Glumeț) Luca Moșneagu, însurățel de-al doilea. CREANGĂ, A. 122.

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ÎNSURĂȚÉL ~i m. Tânăr însurat nu demult. ◊ Tineri ~i soți căsătoriți de curând. /însurat + suf. ~el

însurățel m. tânăr însurat (mai ales la țărani).

însurățél s., pl. eĭ (dim. d. însurat). Însurat de curînd.