ÎNHĂPÁ, înháp, vb. I. Tranz. (Rar) A prinde, a apuca repede cu gura; a mînca cu lăcomie. Mă năcăjesc să fac să vie în chipul cel mai natural muștele mele mincinoase de la deal către mine. De la un pas, chiar de sub brațul meu, păstrăvul a apărut pe luciu, înhâpînd una. SADOVEANU, O. A. II 200.

înhăpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. înháp, 2 sg. înhápi, 3 înhápă; conj. prez. 3 să înhápe

înhăpá vb., ind. prez. 1 sg. înháp, 2 sg. inhápi, 3 sg. și pl. înhápă; conj. prez. 3 sg. și pl. înhápe

înhăpá, pers. 3 sg. înhápă, vb. I (reg.; despre câini) a prinde cu gura repede ce i se aruncă; a lua cu lăcomie și a mânca.

înhăpà v. a apuca cu lăcomie: înhapă ca lupul. [V. hap].

înháp, a -ăpá v. tr. (d. hap 2 și 3). Fam. Apuc lacom cu gura și înghit: lupu a înhăpat un mel.