ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A strînge, a aduna în crețuri marginile unei opinci, ale unei pînze, ale unui sac cu ajutorul unei sfori sau a unei curelușe, petrecute prin mai multe găuri. (Atestat în forma îngruzi) Scoțînd o piele de porc sălbatec din cămară și croind cîte o păreche de opinci... le-a îngruzit frumos. CREANGĂ, A. 24. ♦ Fig. A desena în linii încrețite, în zig-zaguri. Îngurzi flori și semne ciudate deasupra și dedesubtul slovelor. CAMILAR, T. 71. 2. Refl. (Despre părți ale trupului) A înțepeni, a se închirci. Gura i se îngurzise, ochii i se spălăciseră. CAMILAR, N. II 368. Mi se îngurzise grumazul stînd ghemuit. SADOVEANU, O. III 330. – Variantă: îngruzí vb. IV.

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

îngurzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngurzeáscă

îngurzí, îngurzésc, vb. IV (reg.) 1. a confecționa din piele udă, prin încrețirea cu o curelușă, opincile țărănești. 2. a coase provizoriu, prin strângerea pereților sacului, găurile sau rupturile acestuia. 3. a face crețe, a încreți, a boți pe margini (cămășile, ciorecii, pânza, pănura, plasa de pește). 4. (fig.; refl.) a se încreți obrazul sau gura. 5. (despre porumb; când încep să apară boabele) a face boabe, a îngingia.

îngurzì v. Mold. a se încreți (vorbind de obraz, de cămașă sau de opinci). [Lat. GURDIRE, a înțepeni].

îngrunzésc, îngruzésc și îngurzésc v. tr. (maĭ probabil d. grunz de cît d. lat. *ingurdire, d. gurdus [cuv. sp.], prost, grosolan; fr. engourdir, a tîmpi, dégourdir, a dezgurzi, d. gourd, amorțit de frig). Est. Strîng (încrețesc) marginile uneĭ pungĭ, unuĭ sac, uneĭ opincĭ: am văzut cum era’ngurzit burdufu la gură, ca o pungă (Șez. 30, 197). Fig. Înțepenesc: frigu îngurzește mînile (Sadov. Sămăn. 5, 1034). V. rebegesc, scapăr.

îngruzésc, V. îngrunzesc.

îngurzésc, V. îngrunzesc.