ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. A se îndoi în formă de covrig, a se încolăci; a se ghemui. Peste rîpă se-ncovrigă O bucată de verigă, O omidă cenușie. CORBEA, A. 10. ◊ Tranz. Pisica intră miorlăind... încovrigîndu- și coada. VLAHUȚĂ, O. A. III 174.