ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, ordonă încolonarea unui grup de oameni. – V. încolona.

ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni) A se așeza în coloană; (despre un singur om) a-și lua locul în coloană. Mi-a poruncit... să mă încolonez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/1. Soldații se încolonară. PAS, Z. IV 40. O sută și ceva de muncitori se încolonează pe șosea. SAHIA, N. 43.

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

încoloná vb., ind. prez. 1 sg. încolonéz, 3 sg. și pl. încoloneáză

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonării

ÎNCOLONÁ vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se așeza în coloană; (despre un individ) a-și lua locul în coloană. [< it. incolonnare].

ÎNCOLONÁRE s.f. Faptul de a se încolona. [< încolona].

ÎNCOLONÁ vb. refl. (despre un grup de oameni) a se așeza în coloană; (despre un individ) a-și lua locul în coloană. (< it. incolonnare)

A ÎNCOLONÁ ~éz tranz. A face să se încoloneze. /în + coloană

A SE ÎNCOLONÁ mă ~éz intranz. 1) A se aranja în coloană. Demonstranții s-au ~at. 2) A se integra într-o coloană. /în + coloană

încolonéz v. tr. (d. coloană). Arm. Pun o trupă în coloană. V. refl. Mă înșir în formă de coloană: regimentele se încolonase.