ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

ÎNCÍNGE¹, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. și tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. și tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere.

ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

ÎNCÍNGE¹, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. și tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. și tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere.

ÎNCÍNDE vb. III v. încinge¹.

ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cínge vb. III.

ÎNCÍNGE¹, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A se aprinde puternic, a arde cu flacără mare. Focul se încingea greoi. Ardea numai înlăuntru și mai mult afuma. REBREANU, R. II 205. Flacăra începu a se încinge. ODOBESCU, S. I 21. Focul cînd se încinge, Anevoie se stinge. PANN, P. V. III 12. ◊ Tranz. (Rar) Desprinse vreo două scînduri... le aruncă pe foc... focul le încinse. CONTEMPORANUL, VII_II 193. (Poetic) Flăcările încingeau zările. SADOVEANU, O. I 247. Voi, norilor mătăhăloși, Încingă-vă flăcări albastre. TOMA, C. V. 353. 2. Refl. (Despre obiecte) A se înfierbînta tare; a se încălzi (pînă la incandescență). Soba s-a încins. ◊ Tranz. Oltul străbate uriașa monotonie a cîmpiei. Sînt întinderi nesfîrșite de pămînt, pe care soarele le încinge ca pe niște cuptoare. BOGZA, C. O. 386. La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața mlaștinilor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului. CARAGIALE, O. I 286. 3. Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune; cu privire la o ființă) A cuprinde; a consuma, a mistui. Întețindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. ISPIRESCU, L. 103. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib, purtate prin aer de dorul ce le-ncinge. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Refl. A se manifesta puternic, a se aprinde. Dragostea... se încinsese între ei. ISPIRESCU, L. 78. ♦ (Cu privire la acțiuni în desfășurare) A începe cu putere, cu aprindere, a desfășura puternic. Băieții încinseră o horă de gemea puntea vaporului. BART, S. M. 13. ◊ Refl. Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. COȘBUC, P. I 143. Dan reluă discuția. Atunci se încinse o ceartă crudă, înveninată. VLAHUȚĂ, O. A. 313. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. 4. Refl. (Despre cereale, făină etc.) A începe să fermenteze din pricina umezelii și a căldurii care urmează după aceea; a se strica, a se aprinde. S-a încins mălaiul. ▭ Dacă se întîmplă ca bobii de fasole să nu fie bine uscați... este de neapărată trebuință ca fasolea să se usuce, întinzîndu-se la soare... căci altfel se aprinde, se încinge, se înnegrește și prinde mucegai. PAMFILE, A. R. 187. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei, part. încins. – Variantă: (învechit și regional) încínde (TEODORESCU, P. P. 322) vb. III.

încínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, 1 pl. încíngem, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingấnd; part. încíns

încínge (a înfierbânta, a înfășura cu o cingătoare) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingând; part. încíns

ÎNCÍNGE vb. (înv.) a (se) înfășura, a (se) strânge, (înv.) a (se) împrejura. (Un brâu îi ~ mijlocul; se ~ cu un brâu.)

ÎNCÍNGE vb. v. intensifica, împresura, încercui, înconjura, înflăcăra, înfoca, înroși, înteți.

ÎNCÍNGE vb. 1. a arde, a încălzi, a înfierbânta. (A ~ cuptorul de pâine.) 2. a înfierbânta, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 3. v. coace. 4. a dogori, a înfierbânta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pământul.) 5. a se aprinde, a fermenta, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fânul s-a ~.)

A (se) încinge ≠ a (se) descinge

A încinge ≠ a descinge

încínge (încíng, încíns), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A încălzi. – 4. (Refl.) Despre grîu, a se încinge, a fermenta. – Var. încinde. Lat. incendĕre (Crețu, Col. lui Traian, IV, 246; Pușcariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns să se confunde sub aspect fonetic cu a încinge „a înfășura peste mijloc o cingătoare”, din lat. cingere. – Der. încins, s. n. (înv., exaltare, pasiune).

A ÎNCÍNGE încíng tranz. 1) (cingători) A înfășura strângând bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingătoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui; a împresura. [Ger. încinzând] /<lat. incingere

A SE ÎNCÍNGE mă încíng intranz. 1) (despre foc, flăcări etc.) A începe să ardă cu intensitate. ~ cuptorul. 2) (despre fân, cereale, făină etc.) A-și pierde proprietățile inițiale (din cauza umezelii, îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se aprinde. Fânul s-a încins. 3) rar (despre persoane) A căpăta tot mai mult suflet; a se însufleți; a se înflăcăra; a se anima; a se antrena; a se entuziasma; a se electriza; a se ambala. 4) (despre discuții, lupte etc.) A deveni mai intens; a se înteți; a se întări. /<lat. incingere

încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].

încinge v. 1. a se aprinde: jocul se încinse; fig. se încinse o convorbire, o luptă; 2. a se încălzi și a se strica (de grâu, fân). [Vechiu-rom. încinde = lat. INCENDERE: forma modernă încinge e un compromis din încinde și încinge, perfectul lor comun fiind încinse].

încínd, V. încing 2.

1) încíng, -íns, a -e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V. cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.

2) încíng (mă), -íns, a -e v. refl. (lat. incéndere, a aprinde, d. *cándere; it. incéndere, pv. encendre, sp. pg. encender. V. candid, candelabru, policandru, încint, incendiŭ). Mă aprind, mă încălzesc tare: focu s’a încins, soba s’a încins. Fig. Vorba, lupta s’a încins. Mă stric din cauza călduriĭ, vorbind de cereale: grîu, porumbu s’a încins în hambar. – Rar și transitiv: m’aŭ încins frigurile. Vechĭ încind și -inz, a încinde.

încinz, V. încing 2.

ÎNCINGE vb. 1. (înv.) a (se) împrejura. (Se ~ cu un brîu.) 2. a înfășura, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.)

încinge vb. v. INTENSIFICA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNTEȚI.

ÎNCINGE vb. 1. a arde, a încălzi, a înfierbînta. (A ~ cuptorul de pîine.) 2. a înfierbînta, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 3. a se coace, a se înfierbînta. (S-a ~ stînd lîngă sobă.) 4. a dogori, a înfierbînta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.) 5. a se aprinde, a fermenta, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.)

a se încinge tărâța (în cineva) expr. a se înfuria (pe cineva).

încinge, încing v. t. a bate.