împuterí, împuterésc, vb. IV (reg., înv.) 1. a da cuiva putere, a întări pe cineva. 2. (refl.) a prinde putere, a căpăta putere, a se întări.

împuterésc și -éz v. tr. Vechĭ. Rar azĭ. Daŭ putere, întăresc (trupește). – Și puteresc.