ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup¹. Cf. sb. pupiti „a îmboboci”.

ÎMPUPÍT, -Ă, împupiți, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi.

ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pupi. Cf. scr. pupiti „a îmboboci”.

ÎMPUPÍT, -Ă, împupiți, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi.

ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A îmboboci. Am crescut floare străină... De ploaie am răsărit, De rouă am împupit. HODOȘ, P. P. 108. Creșteți flori și împupiți. ȘEZ. XX 111.

împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă

împupí vb., ind. prez. 3 sg. împupéște, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împupeáscă

ÎMPUPÍ vb. v. îmboboci, înmuguri, muguri.

ÎMPUPÍT adj. v. îmbobocit, înmugurit.

îmbobocésc v. intr. Scot bobocĭ, vorbind de plante: criniĭ aŭ îmbobocit. – În Ban. împupésc.

împupésc v. intr. (d. pup 1). Ban. Trans. Îmbobocesc, înmuguresc: cu diamant împupite (ArhO. 1924, Ian. 29), răchită împupită (Șez. 36, 8).

împupi vb. v. ÎMBOBOCI. ÎNMUGURI. MUGURI.

împupit adj. v. ÎMBOBOCIT. ÎNMUGURIT.