ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.

ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.

ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioarele omului) A se lovi unul de altul; a se încrucișa, a se împiedica în mers. Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56. Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213. Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ (Despre oameni) A umbla clătinîndu-se, împiedicîndu-se, gata să cadă. Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242. Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adinci. BART, E. 216. El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. (Despre limbă) A se încurca, a articula încurcat, îngăimat, bîlbîit. Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599. 2. (Și în forma împleteci) A se amesteca, a se încurca, a se încîlci. Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147. ◊ Tranz. Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60. (Neobișnuit, în expr.) A(-și) împletici mîinile = a-și frînge mîinile (de desperare). Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele impletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ Tranz. A se încolăci, a se face cerc. Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65. ◊ Refl. Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443. – Variantă: împletecí vb. IV.

împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă

împleticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împleticésc, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împleticeáscă

ÎMPLETICÍ vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)

A ÎMPLETICÍ ~ésc tranz. A face să se împleticească. /<lat. implecticare

A SE ÎMPLETICÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare

împletecì v. 1. a încurca rău; 2. a se împiedeca de ceva, a șovăi. [Frecventativ din împletì].

împleticésc (est), -ecésc (vest) și -ucésc (Bucov.) v. tr. (d. împletesc cu term. din încolăcesc). Rar. Împreun (de ex., mînile). Încurc, încîlcesc (de ex., vorbele). Ob. V. refl. Mă’ncurc, mă’mpedic: m’am împleticit în mărăcinĭ și am căzut. Fig. S’a împleticit în vorbă, i s’aŭ împleticit picĭoarele și vorbele de beție.

ÎMPLETICI vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)