ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale.

ÎMBĂLÁRE, îmbălări, s. f. Faptul de a îmbăla. – V. îmbăla.

ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale.

ÎMBĂLÁRE, îmbălări, s. f. Faptul de a îmbăla. – V. îmbăla.

ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a muia cu salivă. Baba de pe cuptor se opri din tors, după ce îmbălă repede, de cîteva ori, firul. CAMILAR, N. II 266. ♦ Refl. Fig. A folosi cuvinte triviale. Din tindă l-am auzit cum se îmbăla și n-am mai putut răbda. REBREANU, I. 70.

îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză

îmbăláre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălắrii; pl. îmbălắri

îmbălá vb., ind. prez. 1 sg. îmbăléz, 3 sg. și pl. îmbăleáză

îmbăláre s. f., g.-d. art. imbălării; pl. îmbălări

ÎMBĂLÁ vb. a (se) îmbăloșa.

ÎMBĂLÁ vb. v. drăcui, înjura, ocărî.

A ÎMBĂLÁ ~éz tranz. pop. 1) A umple de bale. 2) (fibrele în timpul torsului) A netezi cu salivă. /în + bale

A SE ÎMBĂLÁ mă ~éz intranz. A vorbi de rău, folosind cuvinte triviale. /în + bale

îmbălà v. 1. a umplea de bale (și fig.); 2. a muia cu scuipat: a îmbăia tortul CR.; 3. fig. a spune vorbe triviale.

îmbăléz și îmbăloréz saŭ îmbălurez v. tr. Umplu de bale, de stupit: vițelu îmbălează țîța, și pe urmă suge. Îmĭ îmbălurez gura, fac bale vorbind mult și furios. Fig. Ocărăsc, insult furios, calomniez.

ÎMBĂLA vb. a (se) îmbăloșa.

îmbăla vb. v. DRĂCUI. ÎNJURA. OCĂRÎ.