zăvór (-oáre), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor).