ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. S. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

ZĂCĂTOÁRE, zăcători, s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. Cu vinul stăm cît se poate de prost. că la o zăcătoare au plesnit două cercuri și, pînă să bag dă seamă, s-au scurs peste o sută de vedre. STĂNOIU, C. I. 85. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pămînt, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. Lucrătorii... forfotesc ca într-un viermar, trăgînd cu clești uriași de fier, din zăcătorile îngropate în pămînt, talpa pregătită. ARDELEANU, D. 10. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii (care e fixă și deasupra căreia se rotește alergătoarea). Pietrile de moară.... se plătesc cu 9 galbeni amîndouă, zăcătoarea și alergătoarea. I. IONESCU, M. 562. Dar morarul, meșter mare, Ședea pe-un fiind de zăcătoare. ȘEZ. XIII 131. 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) loc la stînă unde se odihnesc oile după mulș; staniște. Uiu, iu, mîndruța mea, Auzi ce zice lumea: Că te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîudu-i ciurda-n zăcătoare Și soarele pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Pl- și: zăcătoare (I. IONESCU, M. 527).

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj.. (Învechit) Care zace (la pămînt). Ulița [era] ticsită de trupuri zăcătoare. NEGRUZZI, S. II 229. Precum floarea zăcătoare Făr’de rouă pe pămînt Se veștejește sub soare Și se usucă de vînt, Așa întru despărțire Se plînge inima mea. CONACHI, P. 89.

ZĂCĂTOÁRE, zăcători, s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)toare.

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pământ. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.

zăcătoáre s. f., g.-d. art. zăcătórii; pl. zăcătóri

zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre

zăcătoáre s. f., g.-d. art. zăcătórii; pl. zăcătóri

zăcătór adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre

ZĂCĂTOÁRE s. cadă, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

ZĂCĂTOÁRE s. v. staniște.

ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [și zăcătoáre] s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Denumită și piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din zăcea) [și DLRLC]

ZĂCĂTOÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire folosit la tăbăcirea pieilor. 3) Loc umbrit și răcoros unde se odihnesc vitele vara (la amiază); staniște /a zăcea + suf. ~toare

zăcătoare f. 1. cadă mare; 2. piatra stătătoare a morii.

zăcător a. care zace: floare zăcătoare.

tocitoáre f., pl. orĭ (d. a toci; vsl. točiti, care avea și înț. de „a tescui” pin învîrtirea maniveleĭ la teasc. V. tocilă). Mare cadă (înaltă de vre-o doĭ metri, cu o capacitate de 4-5 sute de decalitri) de ținut poame care se storc orĭ vin orĭ rachiŭ. – Se numește și zăcătoare, budană și bădan.

zăcătór, -oáre adj. Care zace. Peatra zăcătoare a moriĭ, peatra fixă (în opoz. cu peatra umblătoare, mișcătoare saŭ mobilă). S. f., pl. orĭ. Tocitoare, cadă colosală. Trans. Loc de odihnă, staniște.

ZĂCĂTOARE s. cadă, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

zăcătoare s. v. STANIȘTE.